Îngrijirea pielii predispuse la leziuni acneice

Îngrijirea pielii predispuse la leziuni acneice

2010-12-08

Acneea apare în special la persoanele tinere – afectează 60-80% dintre tineri în perioada pubertăţii. Vârful de incidenţă apare la fetele cu vârste între 14 şi 17 ani, iar la băieţi puţin mai târziu, între 16 şi 19 ani. Imperfecţiunile pot apărea, însă, şi la vârsta matură. Este o boală cronică a pielii care se manifestă, în principal, prin diferite tipuri de leziuni ale pielii: neinflamatorii (comedoane deschise şi închise) şi inflamatorii (papule, pustule, chisturi purulente). 

Leziunile acneice apar, cel mai des, în zonele bogate în glande sebacee – faţă (99%), spate (90%) şi piept (78%), dar pot să afecteze şi umerii, omoplaţii sau fesele. Una dintre formele acneei numită şi forma reversibilă se caracterizează prin modificări foarte violente în zonele genitală, axilară şi inghinală. 

Factorii responsabili de apariţia leziunilor acneice:

  • Producţia crescută de androgeni (hormoni sexuali masculini) în timpul pubertăţii.
  • Seboree intensă.
  • Descuamare accelerată a ieşirilor foliculilor piloşi (celulele care se descuamează prea repede astupă porii, împiedicând evacuarea sebumului în exterior. Ca urmare, sub piele apar papule, pustule şi comedoane).
  • Populare crescută cu bacteria Propionibacterium acnes a orificiilor lărgite ale glandelor sebacee. 

Androgenismul

Acneea apare la majoritatea persoanelor în perioada de creştere , în adolescenţă. Este perioada propice activităţii hormonilor androgeni care sunt hormoni masculini (atât la băieţi, cât şi la fete), care produc sebum şi acţionează stimulativ la nivelul glandelor sebacee, mărindu-le activitatea. Cel mai activ hormon androgen responsabil de hiperactivitatea glandelor sebacee este dihidrotestosteron (DHT) care apare în urma procesului de inhibare a testosteronului de către enzima 5-a reductază. Receptorii DHT se găsesc în piele, zona părului şi a glandelor sebacee. La persoanele cu acnee s-a observat o densitate mare a enzimei 5-a reductază în zona seboreică.

Sebumul şi ţesutul cornos

Cauza apariţiei leziunilor acneice este atât creşterea cantităţii de sebum, cât şi modificarea compoziţiei lui. La persoanele cu acnee s-a observat o creştere a secreţiei de sebum, dar şi o scădere a cantităţii de acid linol.Se produce blocarea canalelor excretoare a glandelor sebacee şi de asemenea blocarea ţesutului în porii părului. Astfel, ca rezultat se ajunge la o blocare a ţesutului de celule cornoase. Îngreunarea secreţiei corecte de sebum duce, treptat, la blocarea canalelor excretoare ale glandelor sebacee. Acestea constituie primele semne ale modificărilor acneice. Odată cu lărgirea canalelor glandelor sebacee, apar comedoanele neinflamatoprii (comedoane închise). Mai târziu, oxigenarea grăsimilor existente în sebum determină formarea comedoanelor deschise.

Rolul bacteriilor

Ca urmare a dezvoltării condiţiilor în mediul fără oxigen şi a cantităţii mari de sebum, glandele sebacee sunt un mediu foarte bun pentru bacteriile anaerobe - Propionibacterium acnes - care joacă rolul principal în declanşarea procesului infecţios al acneei. Aceste bacterii adună în jurul glandelor sebacee celule infecţioase, care la rândul lor, secretă enzime ce deteriorează pereţii glandelor sebacee.

Factorii care accentuează dezvoltarea acneei

Una dintre cauzele care conduc la accentuare acneei s-a dovedit a fi stresul, deşi nu este încă dovedit ştiinţific. Se ştie că anumite medicamente (steroizi, anabolizantele, lit, fenitoina sau chiar unele pastile contraceptive) pot duce la apariţia unor leziuni acneice. De asemenea, şi unele produse cosmetice pot avea acţiune comedogenică. Se pare că o dietă strictă în cazul acneei nu este suficientă, de vreme ce acneea se acutizează la foarte puţine persoane (mai puţin de 10 %) după consumul unor produse precum ciocolata, cacao, produsele marinate sau mirodenii. Expunerea la soare şi radiaţiile solare pot să aducă pe moment o îmbunătăţire a aspectului pielii pentru unii, dar pentru alţii (aproximativ 20%) pot produce dimpotrivă, înrăutăţirea stării pielii - cauzele care înfluenţează sunt temperatura înaltă şi umiditatea ridicată a aerului. La 60-70% dintre femeile tinere, leziunile acneice se accentuează în perioada premenstruală.

Simptomele clinice ale acneei

Un simptom des întâlnit la persoanele cu acnee este secretia seboreică foarte puternică. În acneea juvenilă sunt prezente coşurile negre. Accentuarea procesului infecţios în jurul formaţiunii duce la apariţia coşului şi a crustei. La unele persoane afectate de acnee, leziunile sunt mai profunde, până în stratul hipodermei. Apar procese infecţioase şi chisturi care, după încetarea procesului infecţios, pot lăsă semne. Aceste semne sunt de două tipuri: cele care dispar şi cele care se adâncesc, urmate de modificări ale epidermei.

Formele clinice ale acneei

În funcţie de caracterul modificărilor, apar formele clinice ale acneei. Acneea este caracterizată ca fiind moderată sau accentuată – acută. Formele clinice sunt:

  • Acnee comedonică
  • Acnee papulo-pustuloasă
  • Acnee flegmonoasă
  • Acnee cheloidă
  • Acnee fulminantă (fulminans)

Tratamentul acneei

Acneea este o boală de durată şi necesită un tratament îndelungat – se poate prelungi de-a lungul mai multor luni sau chiar ani. Tratamentul depinde de forma clinică în care s-a instalat boala. În afară de folosirea izotretinei, celelalte medicamente nu fac decât să elimine efectele bolii şi nu cauza ei. Tratamentul corect se face începând cu o îngrijire corespunzătoare a pielii şi cu tratament local, care are rezultate în 60 % dintre cazuri. În cazul tratamentului local, se recomandă aplicarea produselor pe toată suprafaţa afectată a pielii. 

Tratamentul sistemic

Tratamentul hormonal prin folosirea produselor cu efect antiandrogen se poate folosi şi la femei. 

Antibioticele sunt în genaral recomandate în cazul acneei medii sau avansate sau unor leziuni în adâncime. Tratamentul sistemic cu antibiotice se face de regulă pe parcursul a trei luni. Perioada totală a tratamentului sistemic cu antibiotice este între 3-6 luni. 

Izotretinoina este singurul medicament care are acţiune în toate formele de acnee şi în toate formele patogene, cu excepţia celei hormonale. Are ca rezultat o reducere a secreţiei de sebum , reduce numărul de bacterii Propionibacterium acnes şi acţionează împotriva proceselor infecţioase. În timpul tratamentului cu izotretinoină se observă o reducere a glandelor sebacee. Acest medicament este interzis doar în cazul persoanelor afectate de acneea care a lăsat deja semne pe piele. 

Îngrijirea corectă

Îngrijirea corectă este una dintre etapele de bază. Uneori îngrijirea pielii în caz de acnee este suficientă şi dă rezultate. Este însă foarte important să se folosească produsul potrivit tipului de piele: puternice, care conţin substanţe antiseboreice, în cazurilor grave, şi produse mai uşoare, în cazul pielii sensibile. 
În cazul tratamentului local, se vor folosi cosmeticele care conţin substanţe antinflamatoare: a- şi b-hidroxiacizii, polihidroxiacizii şi alte substante extrase din plante. Din grupa a-hidroxiacizilor fac parte: acidul gliconic, lactic, citric, de mere, iar din grupa b-hidroxiacizilor, cel mai des folosit este acidul salicilic. 
Datorită deblocării canalelor glandelor sebacee, se reduce cantitatea de sebum adunată în interiorul glandelor; de asemenea, acţionează şi antinflamator. Este foarte important să fie respectate principiile de folosire ale acestor produse: se aplică doar pe pielea spălată şi uscată, aplicate pe pielea umedă pot provoca iritaţie. Cosmeticele destinate pielii acneice se aplică, de regulă, seara, pe toată suprafaţa afectată de acnee.
Dacă avem de-a face cu o piele mixtă, trebuie evitate zonele cu piele uscată şi sensibilă.
Pentru îngrijirea de zi cu zi a pielii care are tendinţe acneice, se recomandă produse de spălare cu acţiune keratolitică şi antibacteriană, precum şi crème cu acţiune keratolitică şi antiseboreică. Pentru a preveni uscarea excesivă a pielii, este indicat sa se utilizeze şi creme hidratante. Este foarte important să se folosească produse antibacteriene. În cazul leziunilor acneice foarte grave, se vor folosi produse comedolitice şi antiinflamatorii puternice, precum acidul azelainic, oxidul de benzol şi retinoide (tretinoina, izotretinoina, adapalen), precum şi antibiotice destinate tratamentului local. Cel mai indicat este tratamentul cu antibiotice şi, de asemenea, de cele mai multe ori, se recomandă tratamentul cu produse comedolitice. 

 

Doar dermocosmeticele Iwostin conţin

Apă termală de Iwonicz-Zdroj

Studiile au demonstrat că apa termală are efecte pozitive asupra rezistenţei şi elasticităţii epidermei, având totodată şi proprietăţi cicatrizante de excepţie.

mai mult